Mancatorul de suflete (VI)

Aveai ochii inchisi cand te-am scos din cocon.

Mi-ai multumit ca te-am nascut din pamantul meu,

ca un Pygmalion al noroaielor,

ca te-am dezgropat din mine insami

cu degetele,

cu unghiile,

cu dintii.

Din tine curgea praf, din mine inca apa,

si totul continua sa se roteasca ametitor in jurul nostru,

dar noi, cumva, ne opriseram.

Radeam amandoi – doi nou nascuti – in curentul cercului.

“O sa ne traga inapoi”.

“O sa ma tin de margine”, mi-ai soptit in ureche.

Tu aveai apa pe obraji, eu – tarana pe buze.

-

Dar amandoi aveam degete opozabile.